Începând din acest an , 2 iunie a devenit data la care România celebrează Ziua națională a adopției. Hotărârea a fost luată de Camera Deputaților la inițiativa fundației „Ador Copiii”.
Ziua Națională a Adopției este dedicată celor peste 60 000 de copii aflați în centrele de plasament din România și care așteaptă în fiecare zi să facă parte dintr-o familie adevărată. Condițiile precare de zi cu zi determină tot mai multe cupluri de români să își lase pruncii în centre instituționalizate, unde duc lipsă de căldura părintească. Ziua Națională a Adopției are ca scop conștientizarea privind realitățile cu care se confruntă copiii din sistemul de protecție specială ale căror familii nu le pot asigura creșterea și totodată promovarea adopției. În Constanța, din păcate, în ultimul an, fenomenul de adopție a scăzut considerabil.
Orice persoană dorește să adopte un copil în România trebuie în prealabil să se adreseze Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului unde va fi informată conform legii, despre procedura pe care o are de parcurs .
Conform legii, în România pot adopta copii atât persoanele căsătorite cât și cele necăsătorite.
Leave a Reply