La aproape două luni de la izbucnirea incendiului ce a avut loc la restaurantul Beirut și care a curmat viețile a trei tinere dansatoare, ancheta este încă în desfășurare. Până în prezent oamenii legii nu au făcut public motivul izbucnirii incendiului.
BETA-Era trecut de ora 22, când, pe 5 aprilie 2014 , un apel la 112 anunța că restaurantul constănțean Beirut a fost cuprins de flăcări , însă nimeni nu își imagina că focul se vor răspândi cu repeziciune și va curma vieți. În câteva minute, întreg bulevardul Tomis se transforma într-o scenă de coșmar .
În întunericul nopții se vedeau doar flăcările și norii de fum gros , care făceau ca aerul să fie greu de respirat. În fața localului se auzeau numai țipete de disperare. În scurt timp au ajuns si pompierii însă flăcările puternice au cuprins totodată un cazino și un pub în care avea loc un concert rock. Toate personele aflate în localurile vecine au reușit în acea seară să se salveze din ghearele morții, însă nu același noroc l-au avut și cei din restaurant. Trei tinere, dintre care două dansatoare şi o solistă, care reprezentau mândria localului, au rămas blocate în incinta clădirii și au decedat, iar o altă persoană a suferit arsuri grave.
Dezastrul a scos la iveală o serie întreagă de nereguli pe care oamenii legii încă le cercetează. Până în prezent nu a fost comunicată public nici cauza incendiului.
Nicoleta Vasilițeanu, Mihaela Tucă și Nicoleta Cengher au rămas în amintirea tuturor ca adevărate artiste care își practicau meseriile cu mare dragoste. La locul tragediei , a fost aranjat un altar în amintirea tinerelor, iar constănțenii aprind periodic lumânări și depun flori în semn respect pentru cele trei fete.
În prezent restaurantul Beirut, cazinoul și pub-ul nu sunt funcționale, au rămas doar în amintirile clienților.
Leave a Reply