Un autocar şi un microbuz au fost implicate, duminică, într-un grav accident rutier produs pe Autostrada Bucureşti – Constanţa (A2), pe sensul de mers spre litoral. 15 persoane au fost rănite, trei dintre acestea fiind în stare gravă, iar una în comă.
Accidentul s-a produs la kilometrul 23, unde autoturismul a lovit autocarul, iar acesta a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat pe o parte. Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat că trei dintre victimele accidentului sunt în stare gravă, una fiind în comă.
„Unul dintre răniţi, în comă post-traumatică, a fost intubat. Măsuri speciale se acordă şi unei persoane cu politraumatisme, în timp ce o alta are fractură deschisă la braţ”, a spus Opriţa.
Potrivit medicului, la locul accidentului se află mai multe echipaje de intervenţie şi elicopterul SMURD Bucureşti, urmând ca răniţii în stare gravă să fie transportaţi la spital.
Circulaţia pe A2 este îngreunată din cauza accidentului.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de la SMURD şi Poliţia Rutieră.
Leave a Reply