Arhive

UN ȘOFER A DISTRUS GARDUL UNEI BISERICI DIN CONSTANȚA

Apariția unei mașini în curtea bisericii Sf. Ierarh Vasile cel Mare din Constanța le-a dat de furcă oamenilor legii. Preotul a apelat la 112 pentru a anunța producerea unui accident rutier, dar la fața locului nimeni nu și-a mai amintit ce s-a întâmplat.

Preotul le-a spus inițial polițiștilor de la rutieră că la volanul mașinii proiectate in curtea bisericii se afla un șofer băut. La fața locului însă, nici urmă de slujitorul Domnului, iar cei implicați în impact pare că nu-și mai amintesc nimic.

Cu toate că susține că și-a pierdut cunoștința, tânărul din imagini nu a vrut să fie transportat cu Ambulanța la spital. Acolo a ajuns doar prietenul său, care se afla la volan, băut, spun polițiștii de la Rutieră.

Așa se face că șoferul a pierdut controlul volanului, a lovit o altă mașină și a sfîrșit în curtea bisericii.

Nici celălalt șofer, dar nici martorii de la fața locului nu mai știu nimic.

Polițiștii de la Rutieră sunt cei care vor stabili cine se face vinovat de producerea impactului. Cert este că șoferul mașinii care a distrus gardul bisericii avea o alcoolemie de aproape unu la mie.