…Alergăm prin viaţă şi ne zbatem în acest zbucium din care parcă nu mai ieşim, ca într-un final să ne oprim şi să ne întrebăm: ”Ce vreau eu de fapt?”.
Promitem multe, facem puţine, luăm totul, oferim nimic, urlăm, tragem, ţipăm, minţim, pervertim lumea cu ce apucăm, dăm din coate şi apoi ne oprim istoviţi, fără nici o direcţie şi fără nici un ţel. Bârfim, rânjim cu răutate, jignim, atacăm pe la spate, uneltim, ne purtăm necivilizat, apoi ne batem cu pumnul în piept şi urlăm că suntem ”oameni”, că suntem ”fiinţe superioare”…
Vedem maşini luxoase, case mari, haine scumpe şi ne dorim şi noi. Credem că asta ne aduce fericirea care lipseşte. Pentru că da, lipseşte ceva. Ne bem minţile, ne înceţoşăm gândirea şi căutăm ”efecte tari”. Facem promisiuni deşarte, mărturisim iubiri neexistente şi furăm inimi şi trupuri pentru simpla plăcere. Ne-am creat propria Divinitate şi ne proslăvim eul.
Ce ne dorim cu adevărat? Putere, control, să dominăm? Ce ne mulţumeşte, pe noi, oamenii? CE? Omule, opreşte-te o clipă din alergarea ta şi spune-mi, CE VREI de la Viaţă?!…
Despre voia lui Dumnezeu…
Să te lasi în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului.
Să cerem ajutor de la Domnul si să ne lăsăm în mâna Lui.
Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa.
De vrei să asculti si să te folosesti, taie-ti voia si lasă-te în voia lui Dumnezeu si primeste cuvintele si dragostea noastră.
Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par usoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele.
Dumnezeu, pe cine iubeste, îl tine aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea si înselăciunea lumii să-i câstige sufletul.
