ŞTIM SĂ IUBIM?!?

Aş putea, cel mult, să exprim o părere… numai că Adevărul e mult prea crud şi ne este greu să-l acceptăm…
Eu cred că Iubirea în forma ei pură nu aduce niciodată suferinţă… Suferinţa vine din noi, din Eul care este rănit…
Înainte de a striga în gura mare cât de mult Iubim, ar trebui să ne supunem unui proces de introspecţie: îl iubim pe celălalt sau iubim imaginea noastră în el? Iubim sau doar avem nevoie de cineva care să compenseze ceea ce nouă ne lipseşte? Şi oare e drept să spunem atât de uşor că iubim şi să murdărim un sentiment pur asociindu-l cu cele mai întunecate gânduri şi emoţii care pot izvorî în Sufletul omenesc? Şi mai ales… Ştim Să Iubim?
Şi aici e problema: suntem confuzi şi nu mai ştim să facem diferenţa între ataşament şi iubire, în mintea noastră e un Labirint… Ataşamentul aduce cu sine anumite cerinţe pe care le avem de la ceilalţi şi pe care aşteptăm ca ei să le împlinească, presupunând dorinţe şi aşteptări care ne pun la pământ pe măsură ce ele nu se realizează. Ne facem planuri în minte, proiectăm o imagine ideală a felului în care „trebuie” să fie lucrurile, iar când realitatea nu coincide cu visele noastre, suferim…
Suferim şi aruncăm vina pe iubire „n-o să mă mai îndrăgostesc niciodată”, „e mai bine să nu te implici”, „iubirea aduce suferinţă”. Dar nu, nu Iubirea ne aduce atâta suferinţă, căci ea se caracterizează prin libertate… şi respect faţă de alegerile celuilalt, iar ataşamentul – în schimb – are drept consecinţă neacceptarea, deci Durerea…
Şi numai când „toate dependențele vor fi murit, indiferent de ce natură vor fi fost ele, atunci, ceea ce va rămâne va fi Iubire, va fi strălucirea Sufletului, Lumină, adevărata Lumină…” (O. Paler). >>