Arhive

PICNIC MUZICAL ÎN PĂDUREA STEINBURG DIN AGNITA, SIBIU

Melodii celebre din filme la fel de cunoscute vor răsuna în pădurea Steinburg din Agnita spre încântarea localnicilor și a turiștilor care vor veni la picnicul muzical organizat de Primaria Orasului Agnita și Casa de Cultură ”Ilarion Cocișiu”, cu sprijinul financiar oferit de Consiliul Judetean Sibiu, prin #AgendaCULTURALĂ

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 iunie, în Pădurea Steinburg, și va fi susținut de Filarmonica de Stat Sibiu, Scoala Populara de Arte si Meserii ,,Ilie Micu” Sibiu, de ansamblurile folclorice ale Casei de Cultură din Agnita și de copiii de la Asociația ”Vatra Satului” Săcădate. Cu toții vor recrea atmosfera de odinioară din pădurea Steinburg

Odată cu organizarea acestui picnic muzical, autoritățile locale își propun să redeschidă parcul, iar renumita pădure Steinburg să redevină locul de altădată în care se desfășurau serbări câmpenești, un spațiu perfect pentru momente de relaxare și agrement.