Arhive

MILITARII AMERICANI ALĂTURI DE COPIII DIN CENTRELE DE PLASAMENT

200 de copii ai centrelor de plasament din Constanța, s-au putut bucura de venirea Iepuraşului de Paşte, mai devreme.

Ei au primit cadouri din partea voluntarilor Asociației United Hands și a militarilor americani de la Black Sea Rotational Force.

Militarii americani de la Black Sea Rotational Force au fost încântați să facă parte din acest eveniment, mai ales că în Romania, tradițiile de Paște sunt diferite, iar spiritul sărbătorii îi aduce mai aproape de cei dragi.

20 de militari americani s-au jucat împreună cu cei mici şi le-au oferit în dar dulciuri, dar şi cadouri pe care Asociaţia United Hands le-a obţinut cu sprijinul sponsorilor din Dobrogea.

Aveți tradiții minunate aici, ciocnitul ouălor este un lucru care nu există în nicio parte a lumii.
Faptul că spuneți – “Hristos a Înviat!” și „Adevărat a Înviat!” nu reprezintă altceva decât credinţă şi recunoștință adusă sacrificiului suprem față de Dumnezeu.

200 de copii care fac parte din 9 centre de plasament au beneficiat ieri, de sacrificiul altor oameni care s-au dăruit pe ei, pentru ca acest eveniment să fie un succes, se arată într-un comunicat al Asociaţiei United Hands.

sursa: Radio Constanța