Noul an școlar a trecut linia de start de o săptămână, iar manualele digitale nu au apărut. După ce șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Răducu Popescu a declarat că vor fi gata în câteva zile, maxim o săptămână, la ora actuală pe băncile copiilor nu este nici urmă de ele. Învățătorii se străduiesc să își țină orele așa cum se cuvine.
Dascălii au intrat la ore, dar nu au manualele noi nici acum la dispoziție. Premierul Victor Ponta, a susținut că trebuie să se revină la manualele de anul trecut în lipsa altei posibilități.
„Înseamnă că şi anul acesta copiii or să înveţe după manualele vechi, cum au făcut-o şi până acum. Pentru cei care au contestat şi cei care îi susţin, din politică, probabil că vom mai pierde câteva luni şi mergem pe manualele vechi, dar ideea că peste două săptămâni nu au copiii manuale mi se pare inacceptabilă.” Prim-ministru Victor Ponta
Îndrumătorii nu au cum sa stea și să se uite la copii așa că au pus în aplicare ceea ce li s-a comunicat, lucrează după fișe și manualele vechi.
Chiar dacă material de studiu există, iar cadrele didactice respectă programa școlară pe cât posibil, manualele moderne sunt necesare deoarece cele vechi sunt deja uzate de generațiile anterioare.
Leave a Reply