Arhive

ÎNALT PREASFINȚIA SA TEODOSIE A FOST PREZENT ÎN MIJLOCUL CREDINCIOȘILOR

Biserica Sf Apostoli Petru și Pavel din Medgidia a fost gazda unei slujbe deosebite. Aceasta a fost oficiată de către Înalt Preasfinţia Sa Teodosie Arhiepiscopul Tomisului care i-a binecuvântat pe credincioşi. Vizita a avut loc cu ocazia ședinței semestriale pe care preoții din parohii o țin în fiecare an.

La primele ore ale dimineții Înalt Preasfințitul a fost întâmpinat cu pâine şi sare de către copiii care activează în cadrul proiectului În tinda bisericii. Micuţii i-au oferit drept cadou arhiepiscopului un exemplar din revista Înocenții pe care o realizează chiar ei.

Înaltpreasfinţitul Teodosie a fost prezent la ședința anuală a preoţilor care a avut ca temă ,,Sfinții Martiri Brâncoveneni și importanța lor pentru creștinii ortodocși”. Au trecut trei sute de ani de la martiriul Brâncovenilor şi ei nu au încetat să fie prezenţi în lucrarea poporului român şi iubirea Bisericii. Românii se roagă lui Dumnezeu și participă la Sfânta Liturghie în bisericile și mănăstirile ctitorite de familia Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.

Tot în cadrul ședinței semestriale a avut loc și o lansare de carte. Este vorba despre volumul preotului Arsenie Obreja. Acesta a fost tipărit de Arhiepiscopia Tomisului și este dedicat părintelui Augustin.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.