FUNCȚIONARII PRIMESC BANII CÂŞTIGAŢI ÎN INSTANŢĂ

Bugetul Ministerului de Finanţe va fi suplimentat pentru banii câştigaţi în instanţă de funcţionari. Guvernul…

Bugetul Ministerului de Finanţe va fi suplimentat pentru banii câştigaţi în instanţă de funcţionari. Guvernul a alocat fondurile necesare pentru plata a două tranșe din titlurile executorii stabilite prin hotărâri judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi salariale.

Cele două tranșe ale titlurilor executorii pentru plata cărora se asigură fondurile necesare sunt corespunzătoare anului 2016, însă vor fi plătite anticipat începând cu luna aprilie 2015, potrivit legii. Sumele se actualizează cu indicele prețurilor de consum publicat de Institutul Național de Statistică.

Potrivit Legii bugetului de stat pentru 2015, în bugetul Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni Generale – a fost prevăzută o sumă globală pentru plata titlurilor executorii din care, prin Hotărâri ale Guvernului, se pot aloca instituțiilor fonduri suplimentare pentru plata acestor obligații. Astfel, bugetul pentru 2015 al MFP va fi majorat cu 37,312 milioane de lei, fonduri din care vor fi achitate titluri executorii obținute de angajații din aparatul propriu al Ministerului de Finanţe și salariații ANAF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.