Arhive

ELEVII CLASELOR A V-A DIN CADRUL ȘCOLII „LUCIAN GRIGORESCU” AU DERULAT ACTIVITĂȚI ÎN CINSTEA TOLERANȚEI

Elevii claselor a V-a A și a V-a B din cadrul Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din Medgidia, au înțeles faptul că „Toleranța se învață”. Ei au derulat activități în cinstea toleranței alături de profesorul de psihologie. Ora a fost una interactivă, distractivă și foarte bine primită de copii, care la final au obţinut diplome.

Ziua Internațională a Toleranței este sărbătorită în fiecare an pe data de 16 noiembrie. Toleranța este o virtute care face ca pacea să fie posibilă și care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultura a păcii. Este o atitudine activă generată de recunoașterea drepturilor universale ale persoanei umane.

Astfel de lucruri au învățat și elevii participanți la proiect.

Profesorul psiholog, Valentina Durac le-a explicat ce este toleranța, ca mai apoi micuții să își exprime propriile păreri cu privire la subiect.

De asemenea elevii au pus în scenă și o piesă de teatru care a avut ca scop înțelegerea temei propuse.

Ca o provocare, cei 50 de școlari au fost supuși unui test sub presiune. Astfel au avut de realizat pe grupe, diferite proiecte într-un spațiu restrâns și contra timp. Sarcini ca, Meniul bunei înțelegeri, crearea unui cvintet sau a unui acrostic i-au pus pe micii gălăgioși la un loc pentru a le testa toleranța.

La final grupele au venit în fața clasei pentru a le arăta colegilor ce au realizat.

Pentru faptul că au trecut cu brio testul sub presiune, ambele clase au primit diplome pentru toleranța de care au dat dovadă.

Elevii susțin că au câte un cuvânt care consideră că descrie cel mai bine termenul dezbătut la curs. Mai mult de atât vor încerca pe viitor să îi convingă și pe cei din jurul lor că toleranța conduce la pace între oameni.

Cei mici participă la astfel de activități ori de câte ori li se propune, Şi asta deoarece știu că ele ajută la dezvoltarea lor.