Decizia Colegiului Medicilor din România prevede că un medic îşi poate continua activitatea peste vârsta legală de pensionare, de 65 de ani, numai în situaţii excepţionale. Iar dacă postul nu se ocupă în urma scoaterii la concurs, se va aviza prelungirea activităţii pentru medicii pensionari pentru a nu bloca activitatea spitalului. In astfel de situaţii în ţară s-ar închide secţii, dacă nu ar lucra cadrele medicale pensionare. Cu toate acestea, statisticile arată îngrijorător. În ultimii cinci ani, de când România este în Uniunea Europeană, aproape 14.000 de medici au părăsit sistemul medical naţional.
Medicii îşi pot continua activitatea medicală peste vîrsta de pensionare, în cazuri exeptionale și în unităţile sanitare private, în aceleași condiții. Din păcate însă, cazurile excepționale se regăsesc în multe spitale din țară, acolo unde există un deficit de specialiști. În lipsa doctorilor care să se îngrijească de sănătatea lor, în rândul bolnavilor apare selecția naturală. Cei care dispun de un buget care le permite să se trateze în străinătate supraviețuiesc, iar ceilalți nu. In astfel de conditii foarte multe cadre medicale aleg sa munceasca in spitale din strainatate.
„Studiile arată că 80% dintre tinerii absolvenți sunt pregătiți să plece peste hotare. Deoarece salariile din România sunt în jurul sumei de 250-300 euro, iar în Europa de Vest sunt de 10 ori mai mari, majoritatea specialiștilor români pleacă în alte țări. În aceste condiții, clinicile și spitalele din România au tot mai puțini profesioniști care pot oferi servicii medicale specializate, iar pacienții sunt nevoiți să caute ajutor în afara graniţelor tării. O asigurare privată de sănătate este o soluție accesibilă care oferă acoperire pentru toate procedurilei importante în cele mai bune clinici din Europa şi din lume” , declară Zahal Levy, preşedintele celei mai mari companii de asigurări private.
Aproximativ 3% dintre doctorii și până la 10% dintre asistentele din România emigrează în fiecare an. Cele mai frecvente destinații sunt: Italia, Franța, Spania, UK și Scandinavia.Trei medici și 5-10 asistente din o sută lasă în fiecare an spitalele din România pentru posturi de zece ori mai bine plătite din străinătate. În România, media este de 1,9 medici la 1.000 de locuitori, iar în unele zone rurale nici măcar nu există doctori.
Leave a Reply