Interviu cu Dr. Eduard Udrea, medic rezident ATI, SCJU SIBIU.
- Ați lucrat ca asistent ATI înainte de a deveni medic rezident ATI. Cum v-a influențat această experiență alegerea specialității ATI?
Am început să lucrez ca asistent medical la ATI Neurologie în anul al III-lea de facultate, în perioada pandemiei COVID-19. În acel moment exista un deficit important de personal și am simțit că vreau să ajut, nu să stau acasă și să privesc de pe margine.
A fost o perioadă dificilă, în care a trebuit să mă adaptez rapid și să asimilez foarte multe informații într-un timp scurt.
Am avut însă norocul să întâlnesc oameni foarte buni, de la care am învățat multe și care m-au ajutat să mă formez atât profesional, cât și uman. La început nu aveam în plan să aleg ATI, însă experiența din secție m-a făcut să descopăr o specialitate care m-a atras din ce în ce mai mult. M-au impresionat complexitatea cazurilor, tehnologia utilizată și faptul că, de multe ori, Terapia Intensivă reprezintă ultima șansă pentru pacienții aflați în stare critică.
Un caz care mi-a rămas în minte este cel al unui pacient tânăr, în vârstă de 29 de ani, care a suferit un accident grav prin electrocutare. După luni de zile petrecute în Terapie Intensivă și recuperare, a reușit să plece acasă pe propriile picioare. Astfel de momente îți arată cât de importantă este munca unei echipe și cât de mult poate conta fiecare decizie luată la momentul potrivit.
Perioada în care am lucrat ca asistent medical m-a ajutat să înțeleg mai bine pacientul, importanța atenției la detalii și valoarea muncii în echipă. Consider că această experiență m-a ajutat să devin un medic mai bun și mai empatic. - În facultate ați fost șef de an. Ce ați învățat din acel rol despre oameni, responsabilitate și sprijinul dintre colegi?
Am fost șef de an pe întreaga perioadă a facultății, fiind ales de colegii mei pentru a-i reprezenta. Mi-am dorit să îmi asum acest rol deoarece înainte de Facultatea de Medicină am absolvit Facultatea de Asistență Medicală, aveam deja experiență și am considerat că pot contribui la o mai bună organizare a lucrurilor și la o comunicare eficientă între colegi și cadrele didactice.
Rolul presupunea gestionarea diferitelor aspecte administrative, organizarea examenelor împreună cu profesorii și găsirea unor soluții atunci când apăreau probleme sau nemulțumiri. A fost o experiență care m-a învățat să fiu organizat, să comunic eficient și să îmi asum responsabilitatea pentru deciziile luate.
În paralel, am fost implicat activ în organizația studențească a facultății, unde am coordonat departamentul SCORA. Am participat la campanii de educație pentru sănătate, activități în școli și evenimente dedicate studenților. Aceste proiecte m-au ajutat să îmi dezvolt abilitățile de comunicare, coordonare și vorbit în public.
Privind în urmă, cred că toate aceste experiențe m-au ajutat să înțeleg mai bine importanța responsabilității, a colaborării și a sprijinului reciproc. - Acum sunteți rezident ATI în anul III. Cum reușiți să gestionați presiunea și responsabilitatea unei specialități în care deciziile trebuie luate rapid?
Presiunea face parte din activitatea de zi cu zi în Terapie Intensivă și cred că nu dispare niciodată complet. La început eram mult mai stresat, însă experiența acumulată de-a lungul anilor m-a ajutat să îmi dezvolt calmul și capacitatea de a gestiona situațiile dificile.
Am învățat că este important să nu te grăbești, să comunici eficient și să lucrezi permanent împreună cu echipa. Un lucru esențial în această specialitate este să nu consideri niciodată că le știi pe toate și să ai curajul să ceri ajutor atunci când întâmpini dificultăți.
Am avut și am în continuare alături o echipă excepțională, de la care învăț în fiecare zi. Mă consider norocos că mi-am desfășurat formarea într-un colectiv în care am găsit deschidere, răbdare și disponibilitatea de a împărtăși experiență. Sunt recunoscător doamnei doctor Bereanu, domnului doctor Sava, precum și tuturor medicilor, colegilor rezidenți și asistenților care au contribuit la formarea mea profesională și umană.
Cele mai solicitante momente sunt cele în care trebuie gestionate simultan mai multe urgențe, însă echipa te ajută să rezolvi fiecare situație pas cu pas. În ATI, presiunea nu dispare niciodată, dar înveți să o gestionezi și să crești odată cu ea. - Există o experiență din rezidențiat care v-a marcat și v-a confirmat că ați făcut cea mai bună alegere?
Cred că ceea ce mi-a confirmat alegerea nu a fost un singur caz, ci activitatea de zi cu zi din Terapie Intensivă. În ATI nu există două zile identice, iar fiecare pacient și fiecare gardă aduc provocări noi.
Mi-am dat seama foarte repede că aceasta este specialitatea în care mă regăsesc și că nu m-aș vedea făcând altceva. Sunt gărzi din care pleci foarte obosit, însă există și satisfacția că ai făcut tot ceea ce era posibil pentru pacienții aflați în grija ta. Atât timp cât plec împăcat cu gândul că am făcut tot ce am putut, consider că mi-am făcut datoria.
În acești ani am învățat că întotdeauna mai ai ceva de învățat și că succesul nu aparține niciodată unei singure persoane, ci întregii echipe. - Ce înseamnă pentru dumneavoastră și cât de importantă este colaborarea într-un mediu atât de complex?
Colaborarea este esențială în Terapie Intensivă. Niciun medic și niciun asistent nu poate funcționa eficient singur într-un mediu atât de complex. Fiecare membru al echipei are un rol important, iar succesul depinde de comunicare, respect reciproc, organizare și încredere.
Experiența mea ca asistent medical m-a ajutat să înțeleg mai bine perspectiva colegilor asistenți și importanța îngrijirii pacientului dincolo de actul medical propriu-zis. Am învățat foarte multe în acea perioadă și consider că acest lucru m-a ajutat inclusiv în activitatea de medic rezident.
O gardă bună este cea în care echipa funcționează ca un tot unitar, iar fiecare știe că se poate baza pe colegii săi. - Pe lângă activitatea din spital, în ce proiecte mai sunteți implicat în această perioadă?
Pe lângă activitatea clinică, sunt implicat în pregătirea studenților care își desfășoară stagiile practice în secția noastră, în cadrul proiectului european „Facilitarea inserției pe piața muncii a studenților la Medicină”. Îmi face plăcere să lucrez cu ei și să împărtășesc din experiența acumulată, așa cum și eu am beneficiat de sprijinul celor care m-au format.
De asemenea, fac parte dintr-un proiect desfășurat în cadrul Centrului de simulare al Facultății de Medicină, unde recreăm și gestionăm diverse scenarii din anestezie și terapie intensivă. Aceste activități oferă studenților și rezidenților oportunitatea de a exersa situații complexe într-un mediu controlat și contribuie semnificativ la dezvoltarea lor profesională.
Particip constant la congrese și cursuri de perfecționare, deoarece consider că pregătirea profesională trebuie să fie un proces continuu pe tot parcursul carierei. - Credeți că în medicină există riscul de a confunda performanța cu autosacrificiul? Unde credeți că ar trebui trasată limita?
Da, cred că există acest risc. Medicina este o profesie care presupune multă implicare și responsabilitate, însă performanța nu ar trebui confundată cu neglijarea propriei persoane.
Există perioade în care muncești mai mult și în care prioritățile profesionale ocupă o parte importantă din timpul tău, însă cred că este esențial să găsești un echilibru. Pentru a putea avea grijă de pacienți pe termen lung, trebuie să ai grijă și de tine.
Odihna, timpul petrecut cu familia și activitățile care îți aduc bucurie nu reprezintă un lux, ci o necesitate pentru a putea rămâne eficient și echilibrat. - Mai rămâne timp și pentru viața personală? Ce vă ajută să vă deconectați și să vă păstrați echilibrul în afara spitalului?
Cred că dacă îți organizezi bine timpul, poți găsi loc pentru toate lucrurile importante. Nimic nu este imposibil atunci când există echilibru și priorități clare.
Familia și prietenii ocupă un loc foarte important în viața mea și încerc să petrec cât mai mult timp alături de ei. Îmi place să mă plimb cu motocicleta, să călătoresc, să descopăr locuri și experiențe noi, iar iarna practic snowboarding. În rest, sportul și antrenamentele la sală mă ajută să mă mențin activ și să mă deconectez.
După o gardă dificilă, primul lucru pe care îl fac este să mă odihnesc, iar apoi să îmi acord timp pentru activitățile care îmi plac. Lucrând zilnic cu pacienți aflați în situații critice, am învățat să apreciez mai mult timpul petrecut cu familia și prietenii și să mă bucur de lucrurile simple. Cred că acesta este unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care mi le-a oferit această profesie.
