S-au împlinit 76 de ani de la trecerea în nefiinţă a Părintelui Fondator al statului turc modern. Cu acest prilej la Medgidia a fost comemorat liderul şi întemeietorul Republicii Turcia. Evenimentul s-a desfășurat printr-o amplă manifestare organizată de comunitatea turcă împreună cu reprezentanţii Colegiului Naţional Kemal Ataturk.
Festivitățile au început cu depuneri de coroane la bustul personalității lui Kemal Ataturk aflat în parcul din zona Poștă. Reprezentanții mai multor instituții au participat la eveniment și au depus coroane.
Momentele artistice ale manifestării au fost continuate de elevii Colegiului Naţional Kemal Ataturk în cadrul instituţiei de învăţământ. La eveniment s-a vorbit şi despre importanța pe care primul președinte al Republicii Turcia a acordat-o cetăţenilor din afara granițelor țării.
Reformele lui Atatürk au fost garantul unui stat modern, suveran și independent. Vorbim despre acea Turcie puternică pe care el a construit-o și a lăsat-o moștenire urmașilor săi și întregii omeniri.
Leave a Reply