Societatea Civilă de Psihologie din Constanţa organizează, din această lună, cursuri gratuite pentru cadrele didactice. Acestea au scopul de a forma învăţătorii şi profesorii cu privire la metodele de lucru cu micuții care suferă de autism sau ADHD.
Potrivit pshihopedagogului Alina Trofin, în jur de 20 de cadre didactice au participat deja la curs. Pe data de 28 martie, alţi 47 de învăţători şi profesori vor învăţa care sunt tehnicile pe care trebuie să le aplice la clasa, în cazul în care au şi elevi cu tulburări din spectrul autist sau ADHD.
Potrivit statisticilor, la nivel naţional sunt în jur de 30.000 de copii autişti, dintre care 300 din judeţul Constanţa. Din nefericire, numărul lor este cu mult mai mare, doar că părinţii nu fac demersurile necesare pentru ca micuţii lor să fie consultaţi, diagnosticaţi, încadraţi într-un grad de handicap şi, mai ales, ajutaţi.
Pentru că solicitările de înscriere la curs sunt numeroase, după sărbătorile pascale vor fi organizate noi grupe, nu numai în municipiul Constanţa, ci şi în oraşe precum Mangalia şi Năvodari. Cursurile se ţin, de obicei, sâmbăta şi durează trei ore. Cadrele didactice interesate să participe la aceste cursuri se pot înscrie pe pagina de facebook Psihovision Terapie Constanţa.
foto: mychildwithoutlimits.org
Leave a Reply