Arhive

Poliția cere sprijinul populației! Bărbat căutat după ce a plecat din Spitalul Municipal Medgidia

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia desfășoară verificări pentru depistarea unui bărbat de 45 de ani, din localitatea Peștera, care a plecat voluntar din Spitalul Municipal Medgidia și nu a mai revenit la domiciliu.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, în cursul zilei de 27 iunie, în jurul orei 19:20, oamenii legii au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a lui Popescu Florin, în vârstă de 45 de ani.

Conform datelor existente, în aceeași zi, în jurul orei 06:00, acesta ar fi părăsit în mod voluntar unitatea medicală din municipiul Medgidia, fără a mai reveni până în prezent la domiciliu.

Semnalmentele persoanei sunt următoarele:

  • înălțime: aproximativ 1,70 metri;
  • greutate: între 65 și 70 de kilograme;
  • păr deschis la culoare;
  • ochi albaștri.

La momentul plecării, bărbatul purta pantaloni albaștri, un tricou alb cu dungi albastre și adidași în culorile alb și albastru.

Polițiștii fac apel la cetățenii care pot oferi informații despre locul în care se află acesta să apeleze de urgență numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.