Creştinii ortodocşi au sărbătorit Paştele Blajinilor. În popor ziua mai poartă denumirea Prohoade sau Paştele Morţilor. Oamenii au mers în număr mare cimitire pentru a-și pomeni morții. Tradiția spune că pe lângă colivă familiile celor decedaţi, trebuie să împartă ouă roşii, cozonac și alte bucate specifice paștelui.
În tradiţia populară românească se spunea că în ziua de Paştele Blajinilor sufletele celor morţi sunt eliberate şi se plimbă pe pământ, în locurile dragi. Evenimentul marchează momentul întâlnirii dintre Apostolul Toma și Mântuitor. Toma necredinciosul primește dovada învierii lui Hristos și de aceea ziua mai poartă denumirea de Duminica Tomii.
În calendarul popular ziua este închinată sufletelor celor adormiți. Cu acest prilej familiile lor pregătesc colivă și împart hrană nevoiașilor. Preoții le vorbesc credincioșilor despre importanța pomenirii morților.
Există credinţa că prin această slujbă sufletele celor trecuţi în lumea veşniciei vor fi părtaşe fericirii fără sfârşit. De aceea familiile se reunesc în fața mormintelor și le aduc un omagiu celor plecați în lumea celor drepți.
Paștele Blajinilor este o sărbătoare care se păstrează și în zilele noastre. Se crede că în această zi sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile pregătite special și oferite de pomană.
Leave a Reply