Arhive

COPIII CARE PETREC ORE ÎN FAȚA TELEVIZORULUI VOR AVEA UN LIMBAJ MAI PUȚIN DEZVOLTAT

Tot mai mulți oameni consideră televizorul un membru al familiei. Pentru că este mereu alături de ei. Îl deschid în mod automat atunci când ajung acasă, chiar dacă nu au nicio emisiune pe care să o urmărească în acel moment. Însă apare o problemă . Specialiștii spun că în casele unde sunt copii și televizorul funcționează non-stop, micuții pot deveni dependenți de micul ecran.
ambianță bebe televizor

Studiile arată că acei copii care petrec ore în fața televizorului, vor avea un limbaj mai puțin dezvoltat. Pentru că aceștia nu vorbesc cu familia. Ei pot învăța cuvinte noi de la televizor, însă nu le vor cunoaște înțelesul, dar nici cum să le folosească în propoziții.

Am vorbit cu părinții. Unii cunosc problemele pe care le poate crea televizorul. Dar dacă micuțul vrea…

În ultimii ani ne-am obișnuit să lăsăm televizorul deschis chiar și atunci când nu ne uităm la el. Medicii ne reamintesc că deși acesta pare inofensiv, pot să apară anumite probleme mai ales atunci când avem copii. Așa că se recomandă ca părinții să monitorizeze timpul petrecut de către copil în fața televizorului. Asta pentru că cei mici sunt absolut fascinați de televizor și sunt în stare să stea în fața lui ore în șir.