Arhive

BREVETELE INTERNATIONALE DE NAVIGAȚIE SE VOR PUTEA OBŢINE CHIAR LA CONSTANȚA

Marinarii de pe apele interioare își vor putea obține brevetele internationale de navigație, chiar la Constanța. Pregătirea personalului navigabil se va face la CERONAV, cu sprijinul asociației EDINNA . Totodată se va avea în vedere implementarea unui sistem armonizat de pregătire a personalului din transportul pe ape interioare, la nivel European. Acesta ar putea atrage cursanți și către România.

Pentru transferul accentului de pe transportul rutier și feroviar pe căi navigabile interioare, ce reprezintă o strategie de dezvoltare a sectorului navigabil, reprezentanții EDINNA au în vedere realizarea în detaliu a unor strategii europene de dezvoltare. Ca totul să fie perfect, personalul navigabil de pe căile interioare va fi instruit și certificat în domeniu, astfel încât să dispună de mobilitate în spatiul European.

Datorită implicării CERONAV în demersurilor de armonizare a pregătirii personalului navigant fluvial, marinarii își vor putea obține certificările chiar în Constanța.

România reprezintă un membru important în domeniul transportului naval fluvial. Tara noastră dispune de cea mai mare flotă de transport pe ape interioare de pe Dunăre și un număr de aproximativ 10.000 de marinari fluviali.