Arhive

BIBLIOTECA MUNICIPALĂ MEDGIDIA FILIALA NORD A DAT STARTUL PROGRAMULUI DE VOLUNTARIAT

Biblioteca Municipală Medgidia Filiala Nord a dat startul programului ”BiblioVoluntar, sunt diferit și mă implic!”. Acesta face parte din proiectul naţional „Raftul cu iniţiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci” și vine în sprijinul locuitorilor de toate vârstele din municipiul Medgidia. Cu toate că activitățile au început persoanele interesate se mai pot înscrie.

Programul dezvoltă și promovează acțiunile de voluntariat prin activități specifice. Totodată, contribuie la implicarea și responsabilizarea comunității locale, dar asigură și accesul liber atât la lectură, cât și la recreere al tuturor oamenilor din dorința de a susține non-discriminarea.

Activitațile din cadrul programului se derulează în perioada ianuarie – iunie 2015 la Biblioteca Municipală Medgidia Filiala Nord. Programul desfășoară la nivel local și include o paletă largă de activități cu diverse direcții de implicare a BiblioVoluntarilor:

– English club – îmbunătățirea abilităților de a comunica în limba engleză pentru elevii de liceu.
– Ateliere de creativitate: origami, felicitări, tablouri, obiecte de artizanat și quilling.
– Citește-mi ca să învăț și Eu să citesc! – program de alfabetizare a copiilor din medii sociale defavorizate.
– Dezbate Club – dezbateri pe tema non-discriminarii și a discursului instigator la ură pentru tineri și adulți.
– Pași spre cunoaștere – scurte prezentări dedicate copiilor pe teme de cultură generală.
– FlashMob – ansamblu de campanii de conștientizare și sensibilizare a comunității locale pe diverse teme: sănătate, drepturile omului, voluntariat, promovarea lecturii.
– IT-LAB: ► Bazele IT pentru pitici, ► DigiTales pentru tineri, ► Social Media pentru adulți, ►Alfabetizare digitală pentru seniori
– Grup de suport pentru bolnavii de cancer, întâlniri cu o frecvență lunară, moderate de un psiholog.
– Sesiuni de informare despre cancerul de sân.
– Realizarea website-ului bibliotecii și a bazei de date.
– Promovarea voluntariatului, a lecturii și a bibliotecii.
– Înființarea unui punct de informare cu privire la voluntariat și beneficiile acestuia, punct unde se vor găsi materiale și informații despre ce înseamnă voluntariatul și cum poți deveni voluntar.

Tinerii își doresc să facă voluntariat. Unul dintre motive este ataşamentul faţă de o cauză. Cei interesați au ocazia să interacţioneze cu alţi colegi din diverse medii și pot să își petreacă timpul liber într-un mod constructiv. Despre cum este să fii voluntar ne-a vorbit Alex.

Ce planuri are tânărul pentru programele viitoare?

Activitățile din cadrul programului de voluntariat sunt gratuite și oferă oportunitatea de implicare în activități atât pentru tineri cât și pentru adulți. BiblioVoluntarii vor livra și vor coordona cursuri și activități gratuite pentru toate categoriile de vârstă.