Iubitorii de jazz sunt invitați în perioada 18-23 septembrie la cea de-a 51-a ediție a bine-cunoscutului Sibiu Jazz Festival. Evenimentul este organizat de Asociația Concept Creativ și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2023.
Muzica va răsuna în spații deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA și Sinagoga Sibiu.
Și ediția din acest an va aduce nume mari care vor urca pe scena festivalului la Sala Thalia: Carlos Sarduy, Alexey Léon, Adédèjì Yoruba, Damian Drăghici și mulți alții.
Sunteți invitați să vă bucurați de un program artistic amplu, care celebrează peste jumătate de secol de jazz. Programul detaliat și biletele se găsesc aici: https://www.iabilet.ro/bilete-sibiu-jazz-festival-editia-51-88773/.
În afara concertelor, în perioada 18-24 septembrie, sunteți invitați să vizitați două expoziții cu acces gratuit: ArtImpro – Günter Czernetzky în Chimnița Filarmonicii de Stat Sibiu și Blitz Jazz în sala expozițională a Primăriei Sibiu.

Leave a Reply