Arhive

SAVE THE DOGS SPRIJINĂ DOUĂ FETIŢE PENTRU A MERGE LA GRĂDINIŢĂ ŞI LA ŞCOALĂ

Pentru copiii din familiile nevoiaşe şcoala poate deveni doar un vis frumos. Este şi cazul celor două fetiţe Maria şi Diana a căror situaţie a fost mediatizată de către Televiziunea Alpha Media. Mai mulți telespectatori au fost sensibilizaţi şi s-au alăturat campaniei Din suflet pentru suflet. Au oferit ajutorul necesar pentru ca cele două micuțe să poată merge la grădiniță şi la şcoală.

Televiziunea Alpha Media a demarat campania Din suflet pentru suflet cu scopul de a ajuta copiii nevoiași să mearga la școală. Vă reamintim cazurile celor două fetițe.

În vârstă de 4 ani Maria, o minune de copil i-a salvat viața mamei sale după ce căzuse pe soba încinsă. Tatăl micuţei se află în închisoare şi în prezent cele două suflete trăiesc la limita sărăciei.

Asociația Save the Dogs a fost sensibilizată de cazul celor două fetiţe. Așa că reprezentanţii ei hotărât să le ajute. Spun că fiecare copil merită o şansă la educaţie şi trebuie să se bucure de momentul începerii anului școlar.

Reprezentantul Save the Dogs împreună cu o echipă a Televiziunii Alpha Media au plecat la cumpărături cu Maria. Deşi emoţiile au pus stăpânire pe chipul fetiţei, ea a așteptat curioasă să vadă ce se va întâmpla.

După ce coșurile s-au umplut cu hăinuțe, încălțăminte și rechizite a sosit momentul întoarecerii către casă. Însă din păcate mama nu avea nimic de mâncare pentru Maria. Așa că următoarea oprire a fost la un supermarket, unde Save the Dogs a făcut aprovizionarea cu alimente pentru căteva zile.

Apelul facut de Televiziunea Alpha Media a facut ca mai mulţi oameni să se alăture campaniei. Este si cazul unei doamne din Medgidia care cu lacrimi în ochi a povestit de ce a vrut să o ajute pe Maria.

Pentru Maria aceste daruri sunt de nepreţuit. Spune că cel mai important pentru ea este faptul ca începe să vadă un zâmbet pe chipul mamei sale.

Pentru mulți părinți începutul de an școlar înseamnă eforturi uriașe. Din păcate de multe ori unii nu pot face față acestor cheltuieli. Însă noi toți ii putem ajuta. Pentru că oamenii cu suflet mare există!