Arhive

Apă cu presiune scăzută în localitățile Eforie Sud și Tuzla!

Astăzi, 29 iulie 2026, în jurul orei 10:00, la nivelul Stației de Pompare Castel din Eforie Sud, județul Constanța, s-a înregistrat o avarie la rețeaua internă de alimentare cu energie electrică, care a dus la întreruperea tensiunii și implicit oprirea instalațiilor de pompare aferente.
În această situație, până la remedierea disfuncționalităților, în localitățile Eforie Sud și Tuzla, apa se furnizează cu presiune redusă, iar în zonele înalte se poate înregistra lipsa apei la robinete.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor, pe care îi asigurăm că, imediat ce alimentarea cu energie electrică va fi restabilită, echipele Raja vor repune sistemele de pompare în funcțiune pentru reluarea furnizării apei la parametri optimi.

RAJA SA