Arhive

RAMBURSĂRI RECORD! ROMÂNIA A ÎNCASAT PESTE 460 MILIOANE EURO DE LA COMISIA EUROPEANĂ

Comisia Europeană a rambursat României, în primele două luni din 2015, fonduri cu o valoare de peste 460 milioane euro. Sumele sunt aferente aplicaţiilor de plată transmise anul trecut. Sumele rambursate în acest an din fondurile structurale şi de coeziune au fost: 223 milioane euro pentru Programul Operaţional (POS) Sectorial Transport, 158 milioane euro pentru POS Dezvoltarea Resurselor Umane şi 80 milioane euro pentru Programul Operaţional Regional. Astfel, rata de absorbţie curentă era de peste 52% la sfârşitul lunii februarie.

Ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici a precizat: „Vom ajunge la o rată de absorbţie de aproximativ 80% la sfârşitul acestui an, un an crucial, deoarece este ultimul în care mai putem atrage fondurile alocate pentru perioada de programare 2007-2013. Avem deja un plan de acţiune, bazat pe continuarea măsurilor de simplificare şi eficientizare pe care le-am aplicat încă de la începutul anului 2013, plan prin care răspundem iniţiativei Task Force a comisarului Corina Crețu.”