14 femei se află pe lista de aşteptare în Programul Naţional de Protezare mamară. Acesta a început la Constanţa la sfârşitul lunii noiembrie a anului 2014 și se bucură de un real succes. Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Judeţean de Urgență Constanța, până acum, șase paciente au beneficiat gratuit de prima etapă a protezării. Dintre acestea trei au avut parte de intervenții în cursul acestui an. dr. Bogdan Caraban Şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din cadrul Spitalului Judetean, spune că pot fi operate doar pacientele care nu au probleme de sănătate deosebite. Operaţia în sine nu este considerată salvatoare de viaţă.
Dr. Bogdan Caraban, care coordonează Programul Naţional de Protezare mamară, precizează că listele de aşteptare vor dispărea dacă finanţarea nu va avea sincope. Pentru primul trimestru al acestui an, fondurile alocate sunt de 36 de mii de lei.
foto: adevarul.ro
Leave a Reply