De vină este Râul de pe Poligonul Viilor. Asta spun oamenii care circulă pe strada Poporului din Medgidia. La intersecția celor două drumuri se poate vedea cum din capătul străzii curge apă. Oamenii au solicitat în nenumărate rânduri ajutor din partea autorităților însă problema nu a fost rezolvată.
Locuitorii din zonă spun că nu știu ce să mai facă… Au cerut ajutor de multe ori, s-a intervenit, apa nu a mai curs o perioadă dar ulterior problema a reapărut.
În urma sesizărilor făcute de către cetățeni, Televiziunea Alpha Media a informat societatea Raja.
După ce au inspectat situația din teren angajații companiei au ajuns la concluzia că pe strada Poligonul Viilor oamenii obișnuiesc să lase apa să curgă non-stop.
Societatea RAJA informează cetățenii că orice problemă a lor va fi soluționată în cel mai scurt timp. De asemenea reprezentanții companiei le reaminesc abonaților că apa nu trebuie risipită și dacă nu conștientizează acest lucru problemele vor continua.
Leave a Reply