Întregul municipiu a așteptat cu nerăbdare aprobarea bugetului național pe anul 2015. Astfel, după ce Guvernul a alocat sumele de bani ce reveneau fiecărei localități, reprezentanții primăriei din Medgidia au stabilit care sunt proiectele prioritare din acest an. Printre ele se află și câteva care nu s-au finalizat în 2014.
În acest context, cei ce se află la cârma orașului, au întocmit o listă a obiectivelor. Aici sunt incluse atât proiecte mai vechi, nefinalizate anul trecut, cât și alte priorități pe care administrația locală vrea să le implementeze în 2015.
Dar acestea nu sunt singurele proiecte ale edilului.
Pentru a putea fi duse la bun sfârșit toate lucrările de investiții, se vor folosi bani de la Uniunea Europeană, la care se adaugă contribuția bugetului local.
Leave a Reply