Arhive

Mobilitatea în atenția comunității din Sibiu!

În perioada 5-6 aprilie, a fost lansat programul „Laboratorul de Mobilitate Urbană Durabilă”, un proiect al Asociației Urban Bike Revolution, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Comunității 2023.

Desfășurată cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România, în calitate de partener, inițiativa își propune să dezvolte și să testeze soluții pentru încurajarea și facilitarea mobilității active în rândul elevilor și angajaților în drumurile zilnice spre și de la școală și muncă.

Timp de două zile, au avut loc mai multe ateliere destinate elevilor, profesorilor, părinților, instituțiilor publice și mediul de afaceri local la care au participat și doi profesori de la Universitatea din Amsterdam. La întâlnirea cu autoritățile, au fost prezenți și reprezentanți ai Primăriei Municipiului Sibiu care salută și susține mobilitatea în rândul sibienilor, căutând în permanență soluții în această direcție și promovând proiecte concrete de îmbunătățire a mobilității curate.

Proiectul celor de la Urban Bike Revolution va continua pe parcursul anului cu organizarea unui tur care să deschidă în mod simbolic sezonul mersului cu bicicleta, dar și cu desfășurarea mai multor sesiuni de consultare civică, informare și conștientizare la nivelul comunității.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.