Primăria Municipiului Medgidia în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului prin Protoieria Medgidia organizează un pelerinaj cu moaște. Astfel în perioada 20 – 23 noiembrie 2014 credincioșii sunt așteptați să se închine la Moaștele Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei. Acestea vor fi aduse, la Biserica „Sf. Dumitru” din Medgidia.
Moaștele vor fi întampinate, la intrarea în municipiu de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți, diaconi, oficialități locale și credincioși ortodocși. Deplasarea cortegiului se va realiza pe traseul: sens giratoriu DN 22C – strada Independenței – varianta Pod Rutier – Biserica „Sf. Dumitru”. Moaștele Sfântului Ierarh Varlaam vor rămâne spre închinare la Medgidia până duminică 23 noiembrie. După după Liturghie acestea se vor întoarce la Mânăstirea Secu din Județul Neamț.
De asemenea, în zilele de 21 și 22 noiembrie 2014 de la orele 17.00, în sala de spectacole a Cercului Militar Medgidia va avea loc un spectacol de muzică religioasă. Concertul va fi susținut de Ștefania Stoica invitații săi. Intrarea este liberă, iar organizatorii îi așteaptă pe toți locuitorii municipiului să participe la evenimentele cultural-religioase.
Leave a Reply