Arhive

MERSUL PE JOS ESTE UNA DINTRE CELE MAI ACCESIBILE ACTIVITĂŢI FIZICE

Mersul pe jos, este una dintre cele mai accesibile activităţi fizice. Şi asta pentru că o jumătate de oră de mers, integrată chiar în activităţile cotidiene, poate fi cea mai eficientă reţetă pentru un organism sănătos şi armonios! Specialiștii spun că doar o jumătate de oră de mers pe jos te ajută să îți refaci echilibrul fizic și psihic.

Ştim toţi cât de importantă este mişcarea pentru sănătatea corpului nostru. Cu toate acestea, mulţi dintre noi trecem peste episodul de sport zilnic, și invocăm motive precum un program foarte încărcat, oboseala sau imposibilitatea de a ajunge la sala de fitness. Dar care este rolul sportului în viața noastră?

Auzim de foarte multe ori pretexte de genul “sunt foarte obosit” sau “nu am timp”. Ca urmare a acestor cauze aparent oamenii refuză să facă mişcare. Ipoteza este valabilă şi pentru cei care fac abuz de comoditatea scaunului din maşina personală.

Mersul pe jos este, aşadar, un alt tip de sport. Un pas important spre sănătate, spre menţinerea unui organism echilibrat şi armonios. Plimbările în natură, singur sau alături de un prieten, ajută atât mintea cât şi trupul și contribuie la relaxarea şi echilibrarea organismului. Așadar alege mișcarea pentru un trup și psihic sănătos!