Arhive

ÎN ROMÂNIA PROCEDURILE DE ADOPȚIE AU AJUNS SĂ DUREZE ANI DE ZILE

Adopţia nu mai este de câţiva ani un subiect tabu în ţara noastră. Însă, nici nu merge ca unsă. Este un drum lung, anevoios, cu numeroase obstacole. Constănţenii care, din diferite motive, se hotărăsc să adopte un copil trec prin atât de multe verificări, încât procedurile ajung să dureze chiar și ani de zile. În tot acest timp, copiii care nu au avut şansa de părinţi buni stau abandonaţi prin spitale sau ajung la asistenţi maternali supraaglomeraţi.

Pe parcursul anului 2014, numai 116 familii au fost atestate pentru a putea adopta. Dintre acestea, 30 la sută sunt familii cu soţul navigator, care, din pricină că este plecat din ţară mai multe luni pe an, riscă să nu primească niciodată acordul să înfieze un copil.

„La finele lunii decembrie 2014, aveam înregistrate 48 de încuviinţări, adică 48 de adopţii erau finalizate. Alte 31 de încredinţări în vederea adopţiei erau deja acordate. Practic, 31 de copii se aflau deja la familii, în perioada de 90 de zile de acomodare şi monitorizare. De asemenea, erau deschise 46 de proceduri de adopţii. Peste jumătate din cei 46 de copii vizaţi de aceste proceduri sunt copii de vârstă mare şi cu dizabilităţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

Potrivit acesteia, este posibil ca, în perioada următoare, să se mai simplifice procedurile, astfel încât adopţiile să se finalizeze mult mai repede. Oficialii promit că unele modificări, vor apărea cât de curând. Este vorba despre valabilitatea atestatului de familie aptă, care va creşte de la un an la doi ani, iar deschiderea procedurii de adopţie să fie valabilă de la doi ani până la 14 ani.