FC Farul Constanța a intrat în normalitate şi pregăteşte debutul în noul sezon al Ligii a II-a la fotbal în cadrul cantonamentului montan de la Predeal. Gruparea de pe litoral a reuşit să-şi completeze lotul, după ce i-a adus pe mijlocaşul Constantin Arotăriței şi atacantul Ionuţ Plămadă .
După o vară plină de incertitudini, echipa și-a format un grup stabil. Cu ultimele achiziții, Arotăriței de 20 de ani și Plămadă de 25 de ani, lucrurile s-au stabilizat.
„Condițiile de pregătire de la Predeal sunt foarte bune și am primit acceptul de a ne pregăti pe terenul din localitate. În privința celor doi jucători, aceștia sunt sub comanda lui Marian Pană, iar dacă antrenorul va considera că are nevoie de serviciile lor vor semna cu Farul. Arotăriței a primi actele de transfer de la Rapid Suceava și este liber de contract, iar pentru Plămadă negociem un contract cu FC Botoșani. Prin venirile lui Straton și Miulescu cred că am rezolvat și problema fundașilor centrali”, a declarat președintele Farului, Auraș Brașoveanu
Constănțenii speră să dispute în cadrul acestui cantonament și două meciuri de verificare. Vineri, elevii lui Marian Pană vor întâlni pe Săgeata Năvodari, iar pentru mâine speră să parafeze un amical cu FC Brașov.
Leave a Reply