Arhive

ELIMINAREA TAXEI DE POD, DEZBĂTUTĂ LA CAMERA DEPUTAȚILOR

,,Marți, 17 noiembrie, Comisia pentru Industrii și Servicii din cadrul Camerei Deputaților a dat aviz pozitiv pentru această lege, ceea ce înseamnă că a fost îndeplinită ultima etapă, pentru ca acest proiect legislativ să ajungă în dezbaterea și votul final din plen. Referitor la această lege, Camera Deputaților se va pronunța în calitate de Cameră Decizională.

Conform punctelor de vedere exprimate de reprezentanți ai diferitelor partide din Parlamentul României, reiese că există un consens pentru a se forma o majoritate care să susțină, în votul final, acest proiect de lege. În cursul săptămânii viitoare, vă voi informa în legătură cu evoluția pe acest subiect.

Sper ca prin votul din Parlament să corectăm o nedreptate făcută românilor timp de aproape 20 de ani.

În această toamnă, în Camera Deputaților, am reușit să adoptăm legi care arată că PNL este de partea românilor, indiferent cât de grele sunt vremurile pe care le trăim. Amintesc, aici: legea prin care instituțiile publice nu mai pot solicita copii după buletin sau alte documente emise de către alte organe ale statului și faptul că am votat proiectul de lege pentru compensarea și plafonarea prețului la energie și gaze naturale.”

Marian Crușoveanu, deputat PNL Constanța