Elevi ai liceului Mircea cel Bătrân din Constanța vor participa în luna martie, la un târg de proiecte științifice, care se va desfășura în Canada. Reprezentanții din România au pregătit un proiect de insulă artificială, care ar putea fi realizat în proximitatea Mării Negre.
Participarea echipei de liceeni români la competiția Lyceum Science Fair din Canada vine ca răspuns la invitația lansată de conducerea Colegiului Venier din Montreal. Cunoscuți peste hotare ca fiind competitori de top, și de această dată, elevii liceului Mircea cel Bătrân vor să iasă din tipare prezentând un proiect inedit ce implică realizarea unei insule artificiale, în proximitatea țărmului Mării Negre. Copiii și-au folosit cunoștințele de proiectare spațială dar și editare software.
Proiectul EUXINOS este realizat de opt elevi care și-au propus să fie cei mai buni competitori.
Copiii beneficiază de toată încrederea din partea cadrelor didactice care le sprijină inițiativele.
Competiția internațională care se va desfășura în perioada 22-28 martie reprezintă un stimulent important pentru dezvoltarea elevilor dar și un pas important pentru viitoarea lor carieră.
Leave a Reply