Simona Halep, câştigătoarea turneului BRD Bucharest Open, se menţine pe locul 3 în clasamentul WTA de simplu. Alexandra Cadanţu şi Elena Bogdan, care s-au impus la Bucureşti la dublu, au înregistrat urcări de 321, respectiv 111 locuri în ierarhia de dublu.
Halep are 6.785 de puncte, la fel ca săptămâna trecută. Ea este devansată în clasamentul de simplu de sportiva americană Serena Williams – 9.510 puncte şi de jucătoarea chineză Na Li – 6.960 de puncte.
În ierarhia pe acest an, care contează în vederea participării la Turneul Campioanelor de la Singapore, Simona Halep este în continuare pe locul doi, după rusoaica Maria Sharapova, însă la doar 11 puncte de aceasta. Halep are 4.869 de puncte, iar Sharapova 4.880.
Clasamentul WTA de simplu, primele 200 de poziţii, le mai include pe româncele Sorana Cîrstea locul 29 cu 521 de puncte, Monica Niculescu – urcare pe locul 59 cu 935 de puncte, după ce a jucat în semifinale la BRD Bucharest Open, Irina-Camelia Begu – urca pe 63 cu 898 de puncte, Alexandra Dulgheru – cobora pe 99 cu 619 puncte, Alexandra Cadanţu – cobora pe 125 cu 498 de puncte şi Andreea Mitu – urcă pe 181 cu 314 puncte.
În ierarhia de dublu, cel mai bine clasată sportivă din România este Monica Niculescu, care se menţine pe locul 42, cu 1.850 de puncte. În top 100 se mai află Irina-Camelia Begu şi Raluca Olaru.
Elena Bogdan şi Alexandra Cadanţu, câştigătoare ale probei de dublu din cadrul turneului BRD Bucharest Open, au urcat în top 200 ca urmare a acestei performanţe.
Leave a Reply