Arhive

DOBROGEA AR PUTEA FI UNA DINTRE VICTIMELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

Când vorbim despre încălzirea globală ne gândim la vreme schimbătoare, ghețari topiți și uragane în Pacific. Trebuie să stim însă că schimbările climatice vor afecta serios și teritoriul țării noastre. Un studiu recent arată că Dobrogea ar putea fi inghiţită de ape.

Oamenii de știință au observat că modificările climatice din ultimii ani sunt cauzate de intervenția oamenilor. Temperatura în creștere, fenomen cauzat în cea mai mare parte de gazele cu efect de seră, reprezintă sursa unor schimbări care se pot observa cu ochiul liber pe întreaga planetă.
Consecințele negative ale acestei vizează creșterea nivelului mărilor și oceanelor, dar și fenomene meteo extreme, precum seceta, uragane, incendii forestiere sau inundații. Martin Vargic, un om de știință cunoscut a realizat o hartă care arată ce se va întîmpla dacă se vor topi calotele glaciare.

“Am lucrat la această hartă aproximativ 3 luni. Este în totalitate digitală şi am alcătuit-o pe baza datelor NASA. Sunt interesat de viitorul planetei, de efectele schimbărilor climatice pe termen lung, cât şi de influenţa omului asupra Terrei. Am creat această hartă în speranţa că trag un semnal de alarmă în privinţa încălzirii globale”, a spus Martin Vargic.

Potrivit hărţii, jumătate din Anglia se va scufunda, la fel se va întâmpla şi cu unele din oraşele importante ale Europei, cum ar fi Amsterdam sau Berlin. În SUA, coasta de est va ajunge sub apă, inclusiv oraşele New York, Houston, Miami, Washington.