SC Iridex Group Salubrizare a lansat CARAVANA ECOLOGIZĂRII în județul Constanța. Prima locație în care cei peste 50 de voluntari Iridex au acționat a fost stațiunea Eforie Sud. Scopul caravanei este ecologizarea unor zone din județul Constanța, dar și conștientizarea populației cu privire la importanța unui mediu înconjurător curat, pentru sănătatea publică.
Pe lângă dorința de a face curățenie, voluntarii își doresc să accentueze simțul responsabilității, al răspunderii și al acțiunii imediate când vine vorba de curățenia județului în care trăim. Echipa SC Iridex Group Salubrizare își dorește să încurajeze comunitățile să acționeze în mod responsabil față de mediu ori de câte ori întâlnesc situații în care deșeurile au fost depozitate în mod necorespunzător.
au declarat reprezentanții companiei de salubrizare
Totodată, caravana oferă un mediu oportun de informare și conștientizare cu privire la colectarea separată, în special în ceea ce privește comunicarea cu oamenii care locuiesc în mediul rural.
Fiecare dintre noi are puterea și obligația de a influența procesul de ecologizare. Protejarea mediului înconjurător nu este numai datoria statului sau a voluntarilor. Fiecare dintre noi trebuie să avem un comportament responsabil și să protejăm mediul înconjurător, pentru sănătatea noastră.
au mai transmis reprezentanții Iridex Group Salubrizare
Leave a Reply