DIN CAUZA CONDIŢIILOR METEOROLOGICE NEFAVORABILE CONDUCĂTORII AUTO TREBUIE SĂ FIE VIGILENŢI ŞI PRECAUŢI

Poliţia Română reaminteşte tuturor conducătorilor de autovehicule, conduita pe care trebuie să o aibă în trafic atunci când sunt condiţii meteorologice nefavorabile. Mai mult de atât şoferii trebuie să ţină seama şi de regulile de bază cu privire la pregătirea autoturismelor pentru sezonul rece.

Pentru a evita efectele negative pe care sezonul rece le are asupra autovehiculelor, conducătorii auto trebuie să efectueze: verificarea sistemului de degivrare şi climatizare, dar și sistemul de lumini, inclusiv cele pentru ceaţă. Un alt lucru vital pe care șoferii trebuie să îl respecte este dotarea autoturismelor cu anvelope specifice sezonului de iarnă, lanţuri antiderapante, saci de nisip, lichid de parbriz specific temperaturilor scăzute și antigel. În cazul nerespectării legii privitoare la anvelope, amenda este de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 810 şi 1.800 lei. Sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.

În ceea ce priveşte conduita pe timpul deplasărilor, poliţia rutieră vine în ajutorul conducătorilor de autovehicule cu următoarele recomandări: să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei); să circule cu o viteză care să nu depăşească 30km/h în localităţi şi 50km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu, gheaţă, polei, mâzgă sau zăpadă bătătorită; să folosească corespunzător atât sistemul de iluminare, semnalizare cât și cel de climatizare şi dezaburire; să păstreze în mers o distanţă suficientă pentru a preveni producerea unei coliziuni atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile; să nu bruscheze comenzile şi să folosească cu preponderenţă frâna de motor; în zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare să acţioneze din timp ştergătoarele de parbriz.

În acest sens Poliția Română transmite tuturor șoferilor să aibă o atenție sporită la carosabil deoarece viața este prioritară!