Duminica a treia din postul Paștelui este numită „Închinarea Sfintei Cruci”. La slujba Privegherii acestei zile, Crucea este adusă, într-o procesiune solemnă, în mijlocul bisericii, şi rămâne acolo întreaga săptămână. În cadrul parohiei Adormirea Maicii Domnului din Medgidia credincioșii au fost prezenți în număr mare.
A trecut jumătate din Postul Paștelui. Preoții spun că acum efortul fizic şi duhovnicesc începe să se facă simţit în cazul persoanelor care au postit și s-au rugat pentru iertarea păcatelor. Biserica a rânduit ca în a treia duminică să se sărbătorească „Închinarea Sfintei Cruci”.
Postul Mare este propria răstignire a fiecărui credincios. Porunca lui Hristos auzită în prima Evanghelie a acestei duminici spune: Crucea Lui este cea care ne mântuieşte, nu a noastră. Crucea Lui este cea care dă nu numai sens, ci şi putere altora.
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Medgidia a devenit neîncăpătoare încă de la primele ore ale dimineții. Credincioșii au participat cu smerenie la slujbă.
Se spune că în Duminica Sfintei Cruci din Postul Mare toate altarele sfinte, bisericile zidite în toată istoria şi toate neamurile creştine sunt ridicate în tainicul şi explicitul înţeles şi rost al Crucii lui Hristos. O biserică este mărturia iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi mărturia iubirii oamenilor pentru Dumnezeu. Așa că cei care postesc și se roagă vor afla cu siguranță mântuirea.
foto: doxologia.ro
Leave a Reply