CONSTĂNȚENII AU AVUT PARTE DE UN 1 DECEMBRIE PLIN DE MÂNCĂRURI DELICIOASE, MUZICĂ ȘI VOIE BUNĂ

1 Decembrie la Constanța s-a transformat într-o zi a bunătăților culinare. Mirosurile îmbietoare i-au făcut pe constănțeni să se înghesuie la cozi uriașe pentru a ajunge la corturile unde se serveau delicioasele preparate tradiționale. Și primarul Radu Mazăre a luat masa alături de cetățeni.

Grătarele pline cu preparate gustoase dar și băuturile calde i-au încălzit pe cei prezenți la eveniment. Mai mult de atât au fost acompaniați și de muzică lăutărească pentru ca atmosfera să fie pe măsura bucatelor.

Constănțenii au petrecut Ziua Națională a României așa cum se cuvine. Însă, ei s-au îmbrâncit pentru a ajunge la corturile cu bucate. Mai mult de atât, unii dintre ei au uitat chiar și de post.

Edilul orașului, Radu Mazăre, nu s-a dat plecat până ce nu a gustat meniul pregătit de bucătăresele Spitalului Clinic Județean Constanța.

Primarul a ținut să transmită oamenilor mesaje de ziua Națională a României.

Locuitorii orașului au fost încântați de faptul că s-a organizat un astfel de festin și speră ca pe viitor să mai aibă parte și de alte astfel de petreceri tradiționale.