Adunare Generală Ordinară a membrilor fondatori ai CS FC Farul Constanţa la sediul clubului. Reprezentanții au stabilit o serie de schimbări organizatorice. Printre altele, FC Farul va depune spre aprobare la Consiliul Judeţean, proiectul „Constanţa se pune în mişcare. Fotbal pentru sufletul Dobrogei”.
Au fost aprobate solicitările lui Costinel Stan şi ale lui Marius Puşcaşi din Consiliului Judeţean Constanţa, de a deveni membri asociaţi cu drepturi depline în cadrul CS FC Farul. De asemenea, Consiliul Director va avea o nouă structură: preşedinte – Giani Nedelcu, membri – Marian Diaconescu şi Gabriel Diceanu, în cazul acestuia din urmă urmând a se avea confirmarea scrisă.
„Sperăm ca în la finele sezonului 2015/2016 să obţinem promovarea în Liga 1. (…) în cadrul Adunării Generale, nu am discutat despre venirea lui Petre Grigoraş ca antrenor. Sunt aspecte tehnice care vor fi dezbătute. Vor avea loc discuţii cu Petre Grigoraş pentru sosirea sa la Farul odată cu noul sezon”, a declarat Auraş Braşoveanu, preşedintele FC Farul.
Schimbările în cadrul clubului nu s-au finalizat, și se așteaptă aflarea noului antrenor, chiar dacă sunt voci care spun că sunt șanse mari ca echipa să fie antrenată de Petre Grigoraş.
Leave a Reply