Arhive

CETĂȚENII DIN MEDGIDIA AU ȘANSA SĂ ÎȘI GĂSEASCĂ UN LOC DE MUNCĂ

Cetățenii din Medgidia au posibilitatea de angajare. Și asta pentru că o firmă care are un punct de lucru și în Mangalia, a pus la dispoziție posturi vacante. Grupul țintă vizat în momentul de față este format din femei. Însă, bărbații nu ar trebui să rămână descumpăniți pentru că pe viitor vor putea găsi și ei locuri de muncă în fabrică. Firma ce figurează din anul 2010 pe piața muncii, a venit și în sprijinul oamenilor din Medgidia. Astfel, investitorii din Turcia ce activează în sistemul holding, au deschis un punct de lucru și în Mangalia. Activitatea propriu- zisă este prelucrarea și procesarea ghearelor de pui. În prezent au 200 de angajați activi.

Grupul țintă vizat este format în special din femei. Vârsta nu contează, însă trebuie doar să aibă putere și voința de a munci. Statul în picioare este singurul lucru de care ar putea să se plângă angajații. Salariul nu este unul fix. El pornește de la minim pe economie și, în funcție de orele petrecute la muncă, poate a ajunge până la 2500 lei. Directorul general al firmei susține că totul ține de dorința de a munci. Spune că în România sunt mulți care atunci când dau de greu la locul de muncă se întorc la cea mai ușoară meserie… ajutorul de la stat.

Cei prezenți la întrunire, nici nu au așteptat bine finalul discursului că s-au și îmbulzit la masa reprezentanților pentru a-și lăsa buletinele pentru angajare.

Ce spun oamenii despre această oportunitate care li s-a oferit?

Au existat și voci care au susținut că au cunoștințe care au muncit la această firmă și nu au fost plătite. Reprezentanții societății dezmint însă aceste acuzații.

Tocmai de aceea, colaboratorul susține că nu trebuie găsite scuze pentru a nu munci, deoarece cetățenilor din Medgidia fără un loc de muncă, li se întinde o mână de ajutor.

Compania nu caută muncitori calificați. Directorul general afirmă că un om care nu a muncit niciodată, sau care nu are cunoștințe despre activitatea firmei, va învăța tot ce are de făcut în maxim o săptămână. Actele necesare pentru angajare sunt aceleași ca pentru orice alt loc de muncă. Astfel oamenii au nevoie de copii xerox de pe:

ACTELE NECESARE PENTRU ANGAJARE – COPII XEROX:
– buletinul sau cartea de identitate,
– certificatul de naștere și de căsătorie dacă este cazul,
– certificatele de studii dacă este cazul,
– carnetul de muncă, analizele medicale,
– adeverință de la medicul de familie,
– cazier judiciar
– cerere tip de angajare,
– un curriculum vitae

Programul este de luni până vineri între orele 8 – 17, iar transportul este asigurat de firmă.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.