În perioada 20-23 noiembrie 2014, Primăria Medgidia în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului – Protoieria Medgidia a organizat un pelerinaj la Moaştele Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei care au fost găzduite de Biserica „Sf. Dumitru”. Tot cu acest prilej în zilele de 21 şi 22 noiembrie 2014, Cercul Militar Medgidia a găzduit un spectacol de muzică religioasă, susţinut de Ştefania Stoica şi invitaţii săi.
La întâlnirea cu muzica religioasă locuitorii Medgidiei nu au fost nerăbdători. Așadar sala de spectacole a găzduit puține persoane dornice să asculte acest gen de muzică. Însă puţinii oameni au apreciat evenimentul.
Muzica religioasa are darul de a trezi în sufletele oamenilor gânduri curate, simțăminte de sfințenie și bucurie duhovnicească. Acesta este şi opinia interpretei Ștefania Stoica
Din orice unghi am privi, muzica exprimă foarte bine ceea ce sufletul simte şi trăieşte. Platon spunea că muzica este o lege morală şi ea dă suflet universului, aripi minţii, zbor imaginaţiei, farmec tinereţii şi viaţă oricui. Este starea pe care au trăit-o spectatorii care au fost prezenți în cele două seri de spectacol de muzică religioasă din Medgidia.
Leave a Reply