Constanţa va avea în câţiva ani un centru regional de oncologie de ultimă generaţie. Potrivit lui Dănuț Căpăţână, managerul celei mai mari unități sanitare din judeţ, centrul va fi cel mai important pol de oncologie din România. Astfel, oamenii bolnavi de cancer vor avea șansa de a se trata în condiţii decente.
În România sunt peste 100.000 de bolnavi de cancer, dintre care aproximativ 60% nu au acces așa cum se cuvine la radioterapie. Acest lucru se întâmplă la ora actuală și în Constanța. Acești oameni au parte de tratare cu aparatura veche și se înscriu pe listele de așteptare pentru a primi tratamentul. Din această cauză, s-a pus problema construirii unui centru de oncologie modern. Managerul Spitalului Județean de Urgență Constanța a inițiat la nivel de discuție un astfel de proiect cu mai mulți oameni importanți atât din România cât și din Turcia și de asemenea cu consiliul județean. În urma discuțiilor au propus să facă un parteneriat public privat pentru construcția unui centru de radioterapie de ultimă generație.
Investiția estimată este de peste zece milioane de euro. Suma constituie banii necesari de la începerea construcției de la zero, echipamentele și dotarea cu tot ce este necesar pentru un astfel de centru.
Managerul explică faptul că parteneriatul este unul public-privat, deoarece, centrele de radioterapie nu contează dacă sunt publice sau private, asta pentru că ele primesc un preț pentru fiecare ședință. Dar avantajele de această dată, spune el, vor fi faptul că ședințele de terapie cu bilet de trimitere de la medicul oncolog vor putea fi făcute în curtea spitalului cu toate facilitățile de care oamenii au nevoie, și cel mai important, bolnavii nu vor plăti nimic. De asemenea, doresc ca pe viitor tot în același loc să creeze și un centru de cercetare în genetică, iar astfel va fi cel mai important punct medical de oncologie din România. Centrul de genetică a fost deja câștigat printr-un proiect european.
Leave a Reply