Pentru locuitorii din Medgidia, sfârşitul de săptămână a fost plin de muzică şi culoare. Casa de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu”, a fost gazda Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară „Dan Spătaru”. Ajuns la a noua ediție concursul a ajuns să fie cunoscut pe plan internațional. Însă pentru organizatori acest detaliu nu a fost însemnat așa că amenajarea din culise a fost una care a nu a adus mândrie concursului…
În ediţia de anul acesta, au participat 22 de concurenţi, din România, Albania, Bulgaria, Italia, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Serbia şi Ucraina. Din păcate toți acești concurenți au avut parte de un cadru de culise care nu poate să îi aparțină unui festival care se dorește a fi unul cu renume internațional.
Din cabine artiștii trebuiau să urce pe scări către culise. Un mobilier vechi și cu pahare de unică folosință salutau concurenții în drumul lor către scenă. Încă de cum pășeau în culise prima imagine era una a unei magazii. O grămadă de lemne și panouri uitate zăceau pe un perete, geamuri sparte, gândaci pe pereți și o mătură care ar fi trebuit să fie folosită înainte de concurs.
După ce s-au obișnuit cu imaginea de la intrare concurenții s-au încumetat să se apropie de scenă. Din păcate pentru multe concurente a urmat un obstacol care le-a pricinuit multe probleme. Un palet așezat pe podea a pricinuit mai multe accidente invitaților. Ca și cum nu era suficient aceștia nu au avut scaune sau canapele.
După ce concurenții au primit diplomele de participare şi cu câte un buchet de flori, din cauza proastei organizări ei nu au avut loc unde să le lase până la premiere. Astfel că fiecare le-a depozitat pe câte o cutie din culise. Însă o angajată a primăriei a fost deranjată și a considerat că trebuie să îi certe că își permit să așeze florile în acele locuri. Însă se naște întrebarea? Cine este de vină pentru proasta organizare?
Au trecut nouă ediții ale festivalului. După fiecare an locuitorii speră ca viitoarea ediție să fie una mai bună. Din păcate pe banii cetățenilor proasta organizare de anul acesta a adus multe nemulțumiri. Iar cetăţenii şi participanţii aşteptau ceva mai mult…
Leave a Reply