Arhive

Aproximativ 100 kg de pești au confiscat jandarmii constănțeni

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au descoperit, în data de 11.12.2022, doi bărbaţi care comercializau, în localitatea Hârşova, peşte din mai multe specii, fără a avea nici un act care să poată dovedi provenienţa acestuia, fapt care conform art. 64, litera h). din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura constituie infracţiune.

Pentru fapta constatată, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală.


O altă echipă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a depistat, în data de 10.12.2022, în localitatea 23 August, un bărbat care comercializa, tot fără forme legale, peşte din specia hering. Şi în cazul respectivei persoane au fost întocmite acte de constatare a faptelor sale, urmând ca organele de urmărire penală abilitate să continue demersurile legale iniţiate de către jandarmi.

Întreaga cantitate de peşte, de aproximativ 100 kg, a fost ridicată în vederea confiscării.