Arhive

ADMINISTRAȚIA LOCALĂ S-A CONCENTRAT DIN TIMP PE ÎMPODOBIREA PRINCIPALELOR STRĂZI DIN CENTRUL ORAŞULUI

Medgidia se pregătește pentru sărbătorile de iarnă. În acest an administrația locală s-a concentrat din timp pe împodobirea principalelor străzi din centrul oraşului. Firma care se ocupă de administrarea iluminatului public a început deja să instaleze ornamentele și are ca termen data de 6 decembrie. De sfântul Nicolaese vor aprinde toate luminiţele şi se va deschide sezonul de sărbătorilor de iarnă.

In așteptarea sărbătorilor, orașul este împodobit încet, încet cu ornamente diferite. Vechi sau noi aranjamentele așteaptă să fie montate ca mai apoi să poată fi admirate de cetățeni. Podoabele de Crăciun schimbă cu totul fața orașului și aduc mai aproape spiritul sărbătorilor de iarnă.

Și dacă până acum cetățenii nu erau foarte incântați de imaginea iluminatului festiv autoritățile spun că în acest an se vor monta și ornamente noi…

Ghirlandele luminoase care vor invalui orasul in aceasta iarna vor fi instalate în următoarele săptămâni.Toate vor fi aprinse de 6 decembrie și primaria așteaptă ca cetățenii să se bucure că în acest an.

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.