60 de copii de la centre de plasament din Constanța au luat cursuri de dans în cadrul campaniei Dăruiește bucurie. În această lună, micuții vor avea parte și de alte activități care au ca scop integrarea în societate.
Aflată la a doua ediție, campania Dăruiește bucurie, a făcut încă de la început, fericiți aproximativ 60 de copii care au luat cursuri de dans de la instructori specializați .
Inițiativa de a dărui bucurie copiilor fără părinți, aparține Asociației Naționale Cultural-Artistice Total Dance Center. Membri și-au propus să îi sprijine pe copii în procesul de adaptare și integrare la societate, prin activități distractive.
În această lună, micuții din centrele de plasament, vor avea șansa să participe și la o demonstrație de arte marțiale AIKIDO, vor merge la cinema, vor lua lecții de echitație și vor învăța să se joace la calculator.
Campania Dăruiește Bucurie se va încheia pe data de 28 iunie, cu un concert caritabil, iar banii strânși din vânzarea biletelor vor fi direcționați unor copii cu grave probleme de sănătate.
Leave a Reply