Arhive

12 inculpaţi trimiși în judecată pentru proxenetism în ţară şi străinătate

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 12 inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, prev. de art. 213 alin. 1 C.pen. și act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. 1 și 4 lit. e C.pen., fiecare cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. și toate cu aplic. art.38 alin.1 C.pen.

S-a reținut, ca stare prezumtivă de fapt, că în perioada anilor 2020-2022, preponderent în ultimul an, în mod individual, inculpații, majoritatea lor din municipiul Mangalia, prin utilizarea metodei „Loverboy”, au obținut sume consistente de bani de la persoanele de sex femeiesc care au practicat prostituția în diferite localități din țară și/sau din străinătate.

Elementele de fapt au învederat că, la diferite intervale de timp, victimele activităților de proxenetism schimbau localitatea, respectiv locația unde se prostituau, această metodă fiind cunoscută cu denumirea de „Touring” (turism sexual), ce presupune schimbarea la o anumită perioadă de timp a spațiilor de cazare precum și a orașelor în care persoanele de sex femeiesc au practicat prostituția, cu scopul de a nu atrage atenția organelor de urmărire penală, de a îngreuna strângerea probelor și dovedirea activităților infracționale, precum și de a maximiza câștigurile provenite din desfășurarea actelor ilicite.

Un număr de șapte inculpați au fost cercetați în stare de privare de libertate, un număr de doi inculpați sub control judiciar, iar trei inculpaţi în stare de libertate.

Totodată, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor sume de bani  cât și autoturisme.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA

TV Action
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.